Întrebări şi răspunsuri

Redăm mai jos o serie de răspunsuri oferite de IGSU cu privire la anumite întrebări ce considerăm că necesitau clarificare şi pe care le puteţi folosi în activitatea curentă, dar şi atunci când anumiţi inspectori sau inspectorate oferă puncte de vedere diferite.

Întrebările adresate:

1. Normativul P118-1999 prevede că spaţiile pentru depozitare cu sarcina termică specifică mai mare de 105MJ/mp se încadrează în categoria de pericol de incendiu C, risc la incendiu mare. Conform propunerii de normativ P118, indiferent de destinaţie, riscul de incendiu este considerat mare pentru clădiri cu sarcina termică mai mare de 840MJ/mp. Conform P118/2-2013 spaţiile de depozitare încadrate în categoria de risc la incendiu mare şi cu suprafaţa mai mare de 600mp necesită obligatoriu sprinklere. Dar specialiştii au conceput normativul P118/2 pentru a se aplica cu noul P118, dar prin nepublicare s-a ajuns la situaţia aberantă în care clădiri cu sarcina termică mai mică de 105MJ/mp să fie dotate cu instalaţii de tip sprinkler, ce duc la costuri foarte mari iniţiale dar şi de mentenanţă. Conform art. 2.3.49. se defineşte indirect ce este o încăpere fără risc de incendiu: “Accesul la aceste încăperi, de regulă, trebuie să fie din exterior sau din încăperi fără riscuri sau
pericole de incendiu (cu densitatea sarcinii termice sub 105MJ/mp )”. S-a cerut o clarificare de la avizator în acest sens şi iată mai jos răspunsul.

Răspunsul oferit: clădirile de depozitare în care sarcina termică este mai mare de 105MJ/mp necesită instalaţii de tip sprinkler în mod obligatoriu.

2.  Conform articolelor 2.1.11. şi  2.1.11.4. din P118-1999: “La stabilirea gradului de rezistenţă la foc, respectiv a stabilităţii la foc a construcţiei, nu se iau în considerare următoarele: Pardoselile şi tâmplăria (uşi, ferestre, obloane), inclusiv fâşiile fixe pentru iluminatul natural executate din materiale C2 C3 (CA2b şi CA2c), în suprafaţă de maximum 10% din aria peretelui exterior şi astfel dispuse şi întrerupte încât să nu favorizeze propagarea incendiului de la un nivel la altul şi în lungul clădirii.” Întrebarea se referea la faptul că în majoritatea cazurilor elementele vitrate depăşesc 10% din suprafaţa peretelui exterior şi fiind din tâmplărie de PVC, practic nu au performanţă la foc, deci în concluzie nu se îndeplinesc condiţiile pentru exigenţele pereţilor exteriori, deci nu se poate face încadrarea decât în gradul V. Dar la astfel de clădiri nu se respectă atunci criteriile de regim înălţime, suprafaţă, număr de persoane.

Răspunsul oferit: exigenţele privind gradul de rezistenţă la foc nu vizează tâmplăria şi pardoselile(diferit faţă de spune explicit normativul, dar probabil în mod eronat introdus).

Puteţi descărca în original răspunsul IGSU cu privire la obligativitatea existenţei de sprinklerele la clădiri de depozitare cu sarcina termică mai mare de 105MJ/mp, dar şi la faptul că elementele vitrate ale faţadei nu se iau în calcul la determinarea gradului de rezistenţă la foc indiferent de suprafaţa lor(răspuns ce îl consider neconform cu litera legii, dar favorabil şi în acord cu realitatea şi practica inginerească): răspuns IGSU cu privire la dotare sprinklere categoria C si elemente vitrate faţadă.

3. Conform P118-1999, în funcţie de gradul de rezistenţă la foc trebuiesc respectate anumite distanţe de siguranţă, cuprinse între 6-15m. În practica curentă mare parte din clădiri nu îndeplinesc această exigenţă, deşi poate la momentul realizării îndeplineau(ulterior au fost realizate clădiri) sau nu îndeplineau. Datorită acestui motiv şi lipsei de interes a investitorilor de a lua măsuri de compensare, datorită costurilor relativ mari, se ajunge la situaţia în care în mare parte din cazuri autorizaţia de securitate la incendiu să nu se poată obţine din acest motiv. În mod normal, la clădirile existente, expertul tehnic poate stabili măsuri compensatorii, dar fără a se preciza acestea. Expertul practic poate considera orice măsură ca fiind compensatorie, dar cu toate acestea IGSU trece peste experţi, fără ca cei care fac acest lucru să aibă pompetenţe tehnice peste experţi, şi uneori acceptă anumite măsuri compensatorii, iar în alte cazuri nu le acceptă. Adică în funcţie de expert, sau de cel care dă avizul/autorizaţia, o serie de propuneri sunt acceptate, dar în alte situaţii nu(nu există o abordare uniformă). În acest sens s-a cerut clarificare cu privire la ce măsuri se consideră a fi compensatorii.

Răspunsul oferit: expertul tehnic decide acest lucru(deşi practica curentă arată că expertul poate recomanda, dar inspectorul refuză, deşi nu are competenţe peste expertul tehnic), dar se menţionează în mod corect următoarele două măsuri: perete antifoc în zona în care nu se respectă distanţele, precum şi protecţia cu perdea de sprinklere(care practic realizează condiţiile de perete antifoc). De asemenea în cadrul limitei de proprietate se acceptă asumarea de către proprietar a unor distanţe mai mici.

Iată mai jos şi răspunsul oferit de IGSU cu privire la măsurile ce se impun atunci când nu se respectă distanţele de siguranţă: masuri compensatorii cand nu se respecta distanta

4. Conform P118/2-2013, atunci când este obligatorie dotarea cu hidranţi exteriori, există reţea urbană dar furnizorul refuză să dea notă prin care declară că se asigură debitul şi presiunea minimă, este obligatoriu să se realizeze rezervă proprie de apă. Sunt numeroase situaţii în care clădirile nu deţin spaţiu pentru acest lucru sau nu există resurse financiare, valoare investiţiei fiind prea mare faţă de valoarea proprietăţii. Spre exemplu: normativul precizează că imobilele cu mai mult de două niveluri, cu destinaţie comercială, necesită rezervă de apă, indiferent de suprafaţă. Ori dacă avem un corp clădire parter, etaj, mansardă, cu câte 50 de mp pe nivel, iar furnizorul de apă nu asigură condiţii, practic suntem obligaţi să ne face rezervă proprie, deşi furnizorul era şi el obligat să respecte legea. S-a întrebat avizatorul cu privire la faptul dacă această obligaţie ar trebui să se impună beneficiarului sau furnizorului de apă.

Răspunsul oferit: dacă furnizorul de apă, inclusiv pentru stingerea incendiilor, spune că nu poate asigura debitul şi presiunea minimă, deşi era obligat legal să facă acest lucru, dar clădirea se încadrează la cele ce trebuie să dispună de hidranţi exteriori, atunci proprietarul este obligat să asigure hidranţii şi rezerva de apă cu grupul de pompare, indiferent de suprafaţă.

Iată mai jos răspunsul oferit de IGSU cu privire la faptul că proprietarii trebuie să îşi facă rezervă proprie de apă chiar dacă furnizorul de utilităţi nu respectă legea asigurând debit şi presiune pentru hidranţii exteriori: nu se asigura conditiile pentru hidranti exteriori

editarea articolului şi menţiunile sunt realizate de ing. Lulea Marius Dorin.